Timpul totul iartă
si suntem azi bătrâni,
simţim ca nu mai suntem
acolo pe unde-am fost:
stăpâni.
Copiii noştri astăzi,
nu ne mai iau in seamă,
iar fiii lor, nepoţii,
de mult nu mai au teamă.
de oameni bătrâni.
Lipsiţi de cuviinţă şi
fără orice cruţare,
işi fac cu ochii semne,
vorbind de tata-mare
in hohote de râs..
Mă fac că nu văd asta,
deşi le văd pe toate
şi ploapele de lacrimi
se lasă rezemate
pe obrazi cu riduri.
Noi suntem musafirii
intârziaţi oleacă,
pe care toţi i-aşteaptă
sa plece - şi nu pleacă
timpul totul iartă.
Megjegyzések