Kék Világ -Vilhelem -Orminisan -Margareta blogja

Când îmi aduc aminte, de anii cei trecuți mă cuprinde frica si mă doare tot că, nu se mai întorc, anii cei cu foc, caut amintiri, ce-mi erau dragi, dar în zadar veșnic ei dispar . Caut fericirea  ce m-a cuprins pe vremuri, caut iubirea,care numai este  iar inima mea e tristă că numai are taine, caut veselie numai în șoapte ele nu apar de niciunde. Când citesc o carte o răsfoiesc cu blândețe poate poarta ramuri în care sunt agățate dulce săruturi și multă gingășie poate pot alege dintre cele multe dar o singura șoaptă alungă amintirile  frumoase   

Am visat,că eram floare, plin cu boboci ,si cu frunze  înălţam spre cer albastru deschizându-mi toţi petale. si ți-am oferit pe toate. Am visat ,că eram umbră si mergeam chiar langa tine te ocroteam de alte umbre ca să fii in siguranță sa poți merge  in voie. si soarele sa nu te bate. Am visat că eram Soare te ocroteam de a ei raze am deschis umbrela păcii ca să poți pasii agale Luna am dat la o parte] am ramas cu stelele tale.

In  această zi  cu multă soare când gândul meu spre tine zboară mă intristez vâzând frumusetea ceea  ce străluceste in steau mea arome dulci mă cuprinde,venind spre   mine  din senin, scumpa mea      Primăvară . Credeam ca nimeni nu vede, transformarea pe lume arunc  paltonul de pe mine zimbănd  ,desi incIă-i rece venind Zăna ceea inflorata incărcat cu luciu pe fată     draga  mea de Primăvară . Sunt aici m-ai invins  :strigă iarna rea cea din vis si isi repede paltonul si o să  mearga pe alte drumuri. Hai că te asteaptă lumea , cu  mâinile larg deschise umplemi cosul cu  mândrie cu  florile tale  colorate   scumpa mea de Primăvară.

Mint akár két rab kik egymás mellett sors társak lévén keserű utálat hagyta nyomát szívben az öröklét gyűlöljük egymást mint egy börtön őrt. Csüggedve teszed rám érdes kezed de már az sem szeret úgy ahogy rég kínom a te kínod is, sivár türelem mi összeköti üres rongyos életünk. Szobák ablakai zárva és száll a por nem jön rád szerelem, sem az álom csukott szemmel figyeled világod egyikünk sem győzött ,csak a kor. Időnként felvillan régi fiatalságunk finom rózsaszínű bőr rugalmassága , vigaszod gyönyörű irigyellek ezért nem érdekel szűkséges magyarázata. Mondják hogy ez természetes elem hosszú évek kimagyarázatlan ténye , az élet nem áll meg, másul, színesül , de mi maradunk rabok ketten, egyedül . [