Timpul totul iartă
Se schimbă vremea scumpă si suntem azi bătrâni, simţim ca nu mai suntem acolo pe unde-am fost: stăpâni. Copiii noştri ast ă zi, nu ne mai iau in seamă, iar fiii lor, nepoţii, de mult nu mai au teamă. de oameni bătrâni. Lipsiţi de cuviinţă şi fără orice cruţare, işi fac cu ochii semne, vorbind de tata-mare in hohote de r â s.. Mă fac că nu văd asta, deşi le văd pe toate ş i ploapele de lacrimi se lasă rezemate pe obrazi cu riduri. Noi suntem musafirii intârziaţi oleacă, pe care toţi i-aşteaptă sa plece - şi nu pleacă timpul totul iart ă .